vineri, 31 iulie 2020

Zilele scoicii de Michele Prisco

Zilele scoicii de Michele Prisco (recenzie)

    • Editura: EXCELSIOR TIMISOARA
    • Numar de pagini: 160
    • Raiting: 5/5

\
              "Eu cine sunt?.. Noi cine suntem?  Unde mergem? Unde suntem? De unde venim?" 

   
    Scrisa cu migala unui psihanalist, romanul Zilele scoicii sondeaza relatia care exista intre familie si individ, trecut si prezent printr-un personaj fictiv, Mauro, personaj care, ajuns la varsta adulta, nu isi poate defini identitatea, caci trairea unei traume infantile îl seacă de orice conţinut identitar. 

       Zilele scoicii reconstituie trauma unei despartiri, sfasietoare si neasteptate, a copilului de mama sa si adoptarea acestuia de o familie straina, intr-un mediu si intr-o atmosfera total diferita de mediul nativ. 

        Cum va reactiona copilul-Mauro la aceasta schimbare de tonalitate din viata sa, dar mai ales, in ce masura ii va influenta ruptura de mamă, devenirea sa ca adult?? Sunt intrebarile care fac deliciul cartii, caci , ne oprim la o alta intrebare: Intr-o viata in care toate certitudinile iti sunt furate, rand pe rand, ba chiar uneori indoiala si convingerea par sa faca schimb de substanta si sa se amestece  in forma unui nor noroios , impenetrabil si confuz, atunci , ce tentacule mai poti astepta sa te prinda, decat daca nu  cele ale  tensiunii , surghiunului de la o viata normala , si in final, cele ale  nebuniei?!



Michele Prisco s-a nascut la Torre Annuziata in 1920 si a decedat pe 19 noiembrie 2003. A trait la Napoli si a publicat intre altele: "La provincia addormentata" (Provincia adormita) , "Gli erdi del vento" (Mostenitorii vantului), "Una spiralae di ne nebbia" (O spirala de ceata), "Lo  specchio cieco: (Oglinda oarba). O spirala de ceata si Oglinda oarba  au aparut si in romana. 
                                                                               
 
             La varsta de sase ani Mauro, un copil sensibil, este luat cu forta de la caminul mamei sale aflat intr-un satuc izolat si este adus in casa familiei Morini, explicandu-i-se ca el este fiul sotilor Morini si fratele Letitiei si al lui Luca iar presupusa mama nu este decat doica sa ce l-a ingrijit pe timp de razboi. Dar Mauro are prea adanc înrădăcinată in memorie amintirea mamei pentru a putea accepta ceea ce i se spune. Baiatul  simte ca este mintit, de aici si aversiunea, antipatia fata de noua familie, care va continua pentru ani buni din acel moment. Creste in interiorul acestei familii , adunand cu fiecare an tot mai multe intrebari si simtindu-se tot mai slab, fara nicio legatura cu oamenii din jur. Traieste toata viata cu sentimentul unui act de nedreptate si a unei rupturi de la sursa. Desi initial se razvrateste si se opune familiei,  ajunge in final sa capituleze in fata unui destin pe care nu il poate schimba. Instinctul de aparare si negare  este, insa , unul mult prea puternic, si se intensifica  odata ce se insoara si traieste pe cont propriu viata de familie.
Dar cum va putea face fata ca adult vietii daca nu si-a inteles niciodata copilaria si familia in care a trait, refuzand orice realitate propusa?!! 
    Golurile din copilarie si sentimentele reprimate se resimt in momentul in care apare pe lume copilul sau. La inceput il iubeste , insa o criza emotională  il stapaneste cand copilul implineste varsta  la care Mauro fusese luat de langa mama sa . Atitudinea fata de copil devine  violenta,  necontrolata, ba chiar incepe sa il urasca. Pentru a doua oara in viata sa nu intelege ce i se intampla si cere ajutorul unui specialist. Intreaga carte prezinta sedintele de psihanaliza, detaliate cu puncte de tensiune si culminare care sa te faca sa nu mai poti lasa cartea din mana pana la final. Pe mine m-au fascinat perspicacitatea si inteligenta cu care psihanalistul a gasit sens acolo unde nu era si cum, în final, i-a redat viata inapoi lui Mauro.

 

Recomand cu caldura cartea pentru toti pasionatii de psihologie dar și pentru acele minți cautatoare de  trăiri si înțelesuri depline. 
 
    












luni, 26 septembrie 2016

Obiecte pierdute de Brooke Davis

                                                 Editura: Polirom
 Colectia: Biblioteca  Polirom. Actual
 Nr. de pagini: 261 
 Rating: 4/5


Cu titlul original, Lost & Found, romanul lui Brooke Davis fascineaza cititorul, nu neaparat prin actiune, ci mai ales prin personaje, care sunt atat de bine construite incat devin centre iradiante de semnificatie si chei de intelegere a lumii. 
    Romanul abordeaza tema abandonului si pe cea a mortii. Obiecte pierdute este un roman tragic, dar care ofera atata lumina și care te face sa intelegi ca intotdeauna exista cale de scapare iar  moartea nu este altceva decat o experienta traita in amintire.

      Brooke Davis este o tanara scriitoare australianca al carei volum de debut a fost senzatia Targului de Carte de la Londra din 2014, cand drepturile de publicare s-au vandut in treizeci de tari. A crescut in Bellbrae, in sudul Australiei si a incercat sa scrie primul roman la doar zece ani.

 Despre ce este vorba in roman? 

   Millie Bird, o fetita de sapte ani, ce poarta in picioare cizme rosii, cu parul buclat si straluciri roscate este personajul inocent al cartii, dar care se lasa  tarata intr-un joc de cunoastere in care cea care are avantaj este chiar moartea.
      La inceputul cartii se contureaza ipostaza familei fericite, totul parand un "vis al eternitatii", insa filmul este intrerupt cu rapiditate de moartea tatalui lui Millie. Fetita nu simte atat de constient pierderea, insa moartea tatalui ii arata cat de fragila este viata si faptul ca totul are un sfarsit. În drumul spre conștientizare, ea da nastere unui caiet cu "Chestii moarte", consemnând în el tot ce ajunge la extinctie. Este fascinatia de moment si atractia spre cunoastere.
"Curand, Millie a observat ca totul in jurul ei avea un sfarsit. Gandacii si portocalele si brazii de Craciun si casele si cutiile de scrisori si calatoriile cu trenul si cariocile si batranii si tinerii si cei intre doua varste. N-avea de unde sa stie ca dupa ce va trece in Caietul ei cu Chestii Moarte douazeci si sapte de creaturi diferite- printre care un Paianjen, o Pasare, pe Bunica si pe Gertrude, pisica vecinilor- tatal ei va ajunge si el o Chestie  Moarta."
  La polul opus, mama ei este devastata de ruperea aceasta violenta de sotul sau, reactioneaza intr-un moment de pierdere de sine si o abandoneaza pe fetita intr-un centru comercial. Din acest motiv, femeia este dezonorata si stigmatizata de societate. Persoana care ajunge sa-i inteleaga gestul este Agatha, un "personaj-oglinda", un "personaj-portret", intrucat durerea Agathei este aceeasi cu durerea mamei lui Millie, ambele femei fiind vaduve.
"Isi aduce aminte de privirea aceea pe care i-a aruncat-o mama lui Millie pe fereastra cu luni in urma...Se gandeste cum a fost imediat dupa moartea lui Ron, cum a  mers pe strada, apoi pe aleea din fata casei ,apasarea aceea, sentimentul ca trupul ei era pe punctul de a face implozie."
   
       Agatha Pantha este personajul poate cel mai tulburator din aceasta carte datorita paraliziei sufletesti pe care o experimenteaza,  a sentimentului colosal de gol ce il lasa moartea  sotului dar si a modului acut de a simti batranetea. Aghata alege sa se inchide  in sine, ca metoda de refugiu si traieste, la propriu, izolata de vecini, ducandu-si traiul auster inchisa in locuinta sa, singura legatura cu ceilalti oameni o are doar in momentul in care se afla pe "scaunul judecatii", privind prin fereastra lumea si adresandu-i critici, ca într-un joc triumfal. Femeia incearca sa se indeparteze radical de lume pentru a-și regăsi stabilitatea, aceasta departarea luand forma unui tip de "confesional", ce are loc intre  Aghata si amintirea, memoria sotului sau, in acest fel, batrana simtindu-se mai aproape de sotul ei. 

       De departe, pasajul in care existenta Aghatei este  dezbracata de orice aparenta, pasajul in care se dezvaluia tensiunea psihologica a acestui personaj este urmatorul.                      
            Un al treilea personaj este dactilograful "orb" ,Karl un batran vaduv, pentru care Evie reprezenta insasi viata. Precum celelalte personaje, Karl este marcat de moartea sotiei sale. Acesta devine o povara pentru fiul sau si este dus la un centru pentru batrani. Traiul la centru il sufoca; acel mediu nu face decat sa distruga orice tinde spre viata, de aici porneste hotararea lui Karl de a fugi din  centru. Spre deosebire de celelalte personaje, Karl este mai dinamic, are puterea de a-si menaja o oarecare decenta, demnitate, entuziasm in viata si tot el este cel care le va reda Aghatei si lui Millie frumusetea vietii.

  Cele trei personaje ajung sa se intalneasca: Karl o ingrijeste pe fetita cat timp sta abandonata in centrul comercial si o ajuta sa fuga de cei de la Protectia Copilului; Aghata, care este vecina lui Millie, intuieste ce se intampla si dupa foarte mult timp de "letargie", iese din casa, cu intentia de a o ajuta pe fetita ascunsa in casa vecina. Cei trei, alaturi de manechinul  din plastic, Manny pornesc intr-o calatorie prin vest-ul Australiei pentru a o gasi pe mama lui Millie. Calatoria devine vizorul ce ofera imagini clare asupra vieții celor 3 personaje și reprezinta, în definitiv, o cale de descoperire a unui ideal de viata. 














miercuri, 14 septembrie 2016

Visatorul de Ian McEwan

                                        


   Editura: Polirom  

 Colectia: Polirom Junior
   Nr. pagini: 166
   Rating: 4/5


    
          " Ma-ndeamna gandul sa povestesc de trupuri preschimbate-n forme de alt fel."
                    (Ovidiu, Metamorfoze, Cartea I)

     Visatorul este povestea unui copil fabulos care isi duce traiul pe aripile fanteziei , reusind sa uimeasca cititorul prin portalurile pe care este capabil sa le creeze, pentru a ajunge intr-un spatiu de cunoastere, deschis si atotcuprinzator, mai aproape de miezul universului.
    
        Scriitorul englez Ian McEwan merita cu desavarsire definitia de "magician macabru" al fictiunii literare contemporane, caci cartea aflata in discutie e patrunsa de la un capat la celalalt de fiorul taumaturgic al metamorfozei. Dupa cum v-ati dat seama, tema cartii este metamorfoza, dedublarea sustinuta de imaginatie. Ritualul metamorfozei este foarte bine pus la punct, perfectiunea realizand-o contopirea planului real cu cel ireal, fantastic.
   
    Spiritul inventiv,ingenios al romancierului este atestat de multimea de premii de prestigiu castigate, cum ar fi: Whitbread Novel Award (1987), Booker Prize (1998), Germany's Shakespeare Prize (1998), National Book Critics Circle  Fiction Award (2003),Los Angeles Times Prize for Fiction (2002) etc.

      Visatorul este o carte scurta, o carte pentru copii dar si pentru adulti,  dinamizata de spiritul etern al lumii copiilor.  
"La scurt timp dupa ce am inceput sa scriu si sa citesc cu voce tare Visatorul, m-am gandit  ca ar fi mai bine sa uit de redutabila noastra traditie a literaturii pentru copii si sa scriu o carte pentru adulti despre un copil,intr-un limbaj pe care sa-l inteleaga copiii."
                                                                                        Ian McEwan,1995



    In sapte povesti legate intre ele, Peter Fortune isi aminteste diferite intamplari din timpul copilariei sale ciudate. Traind la granita dintre vis si realitate , el trece prin aventuri fantastice, traieste in trupul batranei sale pisici si al unui copil rautacios, se lupta cu o papusa rea care s-a trezit la viata si cauta razbunare, gaseste intr-un sertar plin cu fleacuri o crema care face oamenii sa dispara etc. In cele din urma se trezeste, copil de unsprezece ani fiind, in trupul unui adult si incepe cea mai mare aventura a vietii sale: se indragosteste.

     

     Cartea este structurata in sapte povesti ce urmaresc diverse ipostaze  ale personajului Peter Fortune, pe parcursul devenirii lui ca adult.

 Actiunea cartii se deruleaza, asadar in jurul personajului Peter Fortune, un copil de 11 ani, pentru care imaginatia este  cea care il ridica deasupra intregii lumi, pentru a o putea observa, pana in cele mai infime detalii. Desi suna paradoxal, fiecare experienta fantastica ii aduce cunoasterea realitatii, caci, toate intamplarile sale au un efect moralizator, fiind datatoare de lumina. Peter este cuprins de multe descoperiri.
 "Daca viata e un vis, atunci moartea trebuie sa fie momentul cand te trezesti. Era atat de simplu, incat trebuia sa fie adevarat. Cand mureai, visul se termina si te trezeazi. Asta voiau oamenii sa spuna cand vorbeau despre mersul in rai. Era ca o trezire."

   Peter are o activitate intelectuala foarte intensa, el isi traieste viata mai mult in interiorul sau decat in exterior, de accea este considerat de familie si ceilalti oameni un copil dificil, care aparent are multe probleme. La randul sau, Peter ii judeca pe adulti pentru incapacitatea lor de a se demula dintr-un tipar comun, situandu-i pe oamenii maturi  sub expresia latineasca, "ab uno disce omnes"(dupa unul ii poti cunoaste pe toti).
"De fapt, credea el, daca oamenii ar petrece mai putin timp alaturandu-se altora sau convingandu-i pe altii sa li se alature si, in schimb, ar petrece un pic de timp in fiecare zi amintindu-si cine sunt sau cine ar putea fi, atunci lumea ar fi un loc mai fericit si poate ca nu s-ar mai porni nici razboaie."
      Lui Peter i se reproseaza firea sa visatoare, insa pentru el a visa inseamna a exista, a simti totul mai viu, a trai intr-o continua stare de crescendo. Avand un spirit nesupus, el reuseste sa ofere alte orare lumii, sa distruga logica, regulile, sa treaca dincolo de confiniile fizicului. Vitalitatea cu care este traita orice reverie, transformare de catre personaj, il face pe Peter sa nu mai poata delimita ce e real de ce e ireal .
"Se simtea sprinten, imponderabil. Abia atingea nisipul. Acusi imi iau zborul, se gandi el. Oare visa sau chiar zbura?"